ASOCIATIA VANTORILOR SI PESCARILOR SPORTIVI INTERAGRO, denumita in continuare AVPS INTERAGRO, este o persoana juridica neguvernamentala, de drept privat, apolitica cu patrimoniu propriu, care gestioneaza pe baza de contract, o suprafata de 22782 ha, suprafata in judetul Teleorman,ce reprezinta suprafata administrate prin 2 fonduri de vanatoare si 1 fond de vanatoare in judetul Buzau:
AVPS INTERAGRO are ca scop conservarea biodiversitatii si protectia faunei de interes cinegetic si piscicol , precum si a mediilor naturale de dezvoltare a acesteia prin vanatoare si /sau pescuit recreativ-sportiv practicate in mod durabil , ca forme de odihna activa si de petrecere a timpului liber.
România este o ţară cu o mare biodiversitate şi cu un procent ridicat de ecosisteme naturale intacte. Aici se găseşte cea mai mare suprafaţă de pădure naturală din Europa şi pe teritoriul ei sunt numeroase culoare de migraţie. Nivelul ridicat al diversităţii ecosistemelor şi localizarea geografică se reflectă în bogata diversitate floristică şi faunistică, reprezentată de peste 3500 specii de plante şi mai mult de 30.000 de specii de animale.
AVPS INTERAGRO este afiliata la Asociatia Generala a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi din ROMANIA.
A.G.V.P.S. din România a fost recunoscută şi instituţionalizată, în timp, prin lege.
Începuturile organizării vânătoreşti din România, în asociaţii vânătoreşti locale, datează din cea de-a doua jumătate a secolului XIX. Prima societate autentică de vânătoare a fost înregistrată în România, la Bucureşti, în anul 1870. A urmat constituirea altor şi altor societăţi locale de vânătoare, după preocupările europene în domeniu, din acea perioadă. Dintre noile societăţi de vânătoare înfiinţate, reamintim doar „Uniunea Vânătorilor din Braşov” şi „Societatea pentru Ocrotirea Vânatului din Bucovina”, ambele fondate în acelaşi an, 1883.
Ultima oară, prin prevederile Legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, ocazie cu care i s-au enumerat şi atribuţiile pe care le-a avut şi le are în ceea ce priveşte reprezentarea organizaţiilor vânătoreşti la nivel naţional şi internaţional. De asemenea, A.G.V.P.S. din România a primit, prin prevederile aceleiaşi legi, dreptul de a-şi adapta propriul Statut la prevederile acesteia, fără vreo cenzurare din partea statului, ceea ce a însemnat, fără îndoială, o recunoaştere deschisă a meritelor sale de până atunci. În plus, A.G.V.P.S. din România a fost recunoscută din nou, prin H.G. nr. 259/22.02.2001, ca fiind de utilitate publică.
În plan internaţional, A.G.V.P.S. din România a rămas cu continuitate, din anul 1931, membră în Consiliul Internaţional al Vânătorii şi al Protecţiei Vânatului (C.I.C.) şi, din anul 1954, membră în Confederaţia Internaţională de Pescuit Sportiv (C.I.P.S.). Din anul 2000, A.G.V.P.S. din România a devenit membră, cu drepturi depline, şi în Federaţia Asociaţiilor de Vânători din Comunitatea Europeană (F.A.C.E.), fiind printre primele, dacă nu chiar prima organizaţie neguvernamentală din România acceptată într-o structură a U.E.
In ROMANIA , vanatoarea este o activitate constienta prin care se exploateaza durabil o resursa naturala regenerabila. Astfel, se urmareste mentinerea unui echilibru intre speciile de vanat pradator si cele de vanat plantivor , precum si intre speciile de vanat in general si mediul acestora de viata. Această concepţie s-a impus întrucât echilibrul actual din natură nu mai este un echilibru natural în adevăratul sens al cuvântului, ci un echilibru menţinut într-o stare de relativă stabilitate prin intervenţia înţeleaptă, motivată ecologic şi economic, a factorului VÂNĂTOR.
A.V.P.S. Interagro urmăreste permanent evoluţia populaţiilor de vânat din punct de vedere cantitativ şi calitativ, şi respecta cotele anuale de vânare care sunt diferenţiate pentru speciile de vânat sedentar pe sexe, pe clase de vârstă şi pe categorii de calitate, urmărind menţinerea în permanenţă a unor efective optime de vânat,corect structurate, aşa încât să se beneficieze de cote de vânare cât mai mari, în condiţiile unor prejudicii cât mai mici produse de catre vânat mediului agricol şi/sau forestier de viaţă.
Vanatoarea poate fi privita ca un exemplu demn de urmat in materie de protectia naturii , vanatorii prin pragmatismul lor desavarsit, şi-au impus singuri oprelişti în practicarea vânătorii, limite clare în timp şi spaţiu, aşa încât să nu pericliteze, în nici un fel, durabilitatea activităţii.
Au fost, de asemenea, primii care au sesizat şi au luat poziţie împotriva deteriorării habitatelor vânatului, înţelegând înaintea tuturor că protecţia vânatului, fără o protecţie corespunzătoare a habitatelor, rămâne o simplă utopie. Aşa cum utopică rămâne şi teoria protecţiei totale a unor specii de vânat sau a vânatului în anumite arii protejate, fără o motivaţie convingătoare a interesului pentru o astfel de protecţie.
Pentru fiecare sezon anual de vanatoare se stabilesc termenele de vanatoare pe specii de vanat cu reglementari cu privire la restrictiile ce se pot impune in functie de evolutia speciilor de vanat si a starii habitatelor naturale ale acestora.
În decursul istoriei vanătoresti moderne, de după constituirea asociatiilor de vanători în Europa, au fost demarate, începand din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prin acte normative cu caracter de lege, anumite restrictii în practicarea vanării unor specii de interes cinegetic, îndeosebi în perioadele de crestere a progeniturii acestora.
Primii care au constatat scăderea efectivelor unora dintre speciile de vanat si primii care si-au autoimpus restrictii în vanarea acestora au fost vanătorii. Desi scăderea efectivelor în cauză nu se datora în nici un caz lor ci categoric degradării habitatelor naturale, ca urmare a progresului agriculturii si sacrificării pădurilor din interese economice, ei au înteles să-si impună astfel de restrictii, în speranta redresării situatiei si, implicit, a durabilitătii vanătorii.Pe măsura modernizării agriculturii si extinderii exploatărilor forestiere, pe de o parte, si a poluării din ce în ce mai accentuate a mediului, pe de altă parte, au fost necesare măsuri de protectie a speciilor de interes vanătoresc si mai pronuntate, dar fiind în genere rationale, ele au fost acceptate de marea majoritate a vanătorilor.
Mai nou, după intrarea Romaniei în U.E, restrictiile au fost si sunt impuse si prin directive europene, care au caracter de legi internationale obligatoriu de respectat, de natură a asigura o aplicare similară a regulilor în toate statele membre. Una dintre interdictiile impuse, prin directivele Habitate si Păsări, este interdictia vanării păsărilor în perioadele de reproducere si în cele de migrare spre locurile de nidificare.
Plecand de la astfel de interdictii, în legea natională privind vanătoarea si protectia fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările si completările ulterioare, au fost prevăzute sezoane mai scurte de vanătoare la foarte multe specii de interes vanătoresc, comparativ cu perioadele anterioare, cand Romania nu era membră a U.E.
